Trădărea la români: cum au fost vânduţi Vlad Ţepeş, Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu

În istoria României, unii dintre marii conducători care au ținut în frâie provincii pe ceea ce acum numim teritoriul României au avut parte de trădări dintre cele mai sinistre, după cum îți vom povesti în cele ce urmează.

Deși lista celor trădați este una destul de lungă, poate cei mai imporanți dintre ei sunt Vlad Ţepeş, Mihai Viteazul sau chiar Constantin Brâncoveanu.

Vlad Țepeș și-a „luat țeapă” de la fratele său, Radu cel Frumos

Spre exemplu, Vlad Ţepes a fost trădat de fratele său.

El s-a urcat pe tronul Valahiei în anul 1456, primind ajutor de la maghiari. Ulterior, și-a desăvârșit domnia eliminând mai mulţi pretendenţi care voiau să-i ia locul, reușind să bage spaima în toată lumea.

Nu a durat mult și a început să refuze să mai plătească turcilor tribut, nimicind armata otomană formată din aproape 25.000 de soldați.

Sultanul Mahomed al II-lea a trimis, în 1462, o oaste și mai mare, cu care a pornit spre Dunăre, dar fără prea mare succes.

Mahomed al II-lea l-a cooptat pe Radu cel Frumos, fratele lui Vlad Ţepeș, pentru a pune la cale un complot. În consecință, l-a așezat pe Radu cel Frumos pe tronul Munteniei.

La rândul său, Vlad Ţepeş s-a retras în Ardeal, în 1462, cerând ajutor de la Matei Corvin, dar ajutorul n-a mai ajuns. Ulterior, Ţepeş a ucis mai mulţi saşi şi a atacat Brașovul şi câteva sate săşeşti din apropiere.

Constantin Brâncoveanu și „ferește-mă de prieteni și rude, că de dușmani mă feresc singur”

Constantin Brâncoveanu a avut parte de una dintre cele mai lungi domnii, perioada fiind, în general, caracterizată de liniște și bunăstare.

Domnitorul a construit nenumărate lăcașe de cult, a sprijinit artele, învăţământul şi ştiinţele, deopotrivă.

Toate acestea aveau să se sfârșească tragic, însă, după ce mai mulți oameni, o parte dintre ei chiar înrudiți cu domnitorul, au uneltit împotriva sa, ceea ce a dus și la dramaticul sfârșit al lui și al familiei.

Spătarul Toma Cantacuzino, boier și rudă cu Constantin Brâncoveanu, i-a ajutat pe ruşi în războiul acestora cu turcii, din anul 1711.

De asemenea, unchiul său, stolnicul Constantin Cantacuzino, își dorea ca fiul acestuia, Ştefan, să-i ia locul domnitorului, așadar a uneltit la Poartă, împroșcând intrigi care i-au determinat pe turci să nu-l mai privească pe Brâncoveanu cu ochi buni.

La vârsta de 60 de ani, Brâncoveanu şi cei patru fii ai săi au fost aduşi la Stambul şi închişi. Otomanii l-au torturat îndelung, cu speranța să afle de la el unde își ține bogățiile, ca mai apoi să fie decapitat, însă nu înainte de a fi obligat să vadă cum îi sunt uciși fiii.

La tron a urmat Ştefan Cantacuzino, întocmai cum își dorise Constantin Cantacuzino.

„Ca o răsplată dumnezeiască, i-a venit aceeaşi pieire silnică, după doi ani singuri de domnie. Fu gâtuit în temniţă la Constantinopol, împreună cu tatăl sau foarte bătrân”, scria, la un moment dat, Nicolae Iorga.

Mihai Viteazul, prins la mijloc

În vara anului 1600, puterea lui Mihai Viteazul era imensă: domnind peste toate cele trei trei ţări româneşti, ceea ce îl făcuse extrem de apreciat în Europa.

„Cauzele căderii lui Mihai au fost, pe de o parte, răscoala nobililor ardeleni şi înţelegerea lor cu generalul imperial Basta, pe de altă parte, duşmănia polonilor”.

În 1601, după mai multe neînţelegeri şi reconcilieri – de formă – cu generalul Basta, după mai multe confruntări cu nemeşii unguri din Ardeal, se punea din nou problema stăpânirii acestui teritoriu. Şi, aici, Mihai Viteazul a fost prins – şi a devenit victimă – în jocul de interese al marilor puteri şi al reprezentanţilor acestora.

Iată cum s-au succedat evenimentele, după descrierea istoricilor: „La Turda, Mihai hotărî să-şi despartă armata de aceea a lui Basta; voia să plece mai degrabă la Făgăraş, spre a-şi vedea soţia şi copiii. Această despărţire însemna însă pentru domnul nostru libertatea de initiaţivă.

Basta, care ştia că imperialilor le convenea mai mult o stăpânire directă asupra Ardealului, iar nu prin intermediul unei personalităţi atât de puternice, deci greu de mâniat, cum era aceea a lui Mihai, se hotărî să împiedice – prin orice mijloace – o asemenea libertate.

În zorii zilei când voievodul trebuia să plece spre Făgăraş, la 9/19 august 1601, el trimise un detaşament de trei sute de germani şi valoni, aceştia din urmă comandaţi de ofiţerii Jacques Beauri şi Mortague. Aveau ordin să-l aresteze pe Mihai, iar dacă se opune, să-l ucidă.

Aşa se şi întâmpla. Intrând în cortul domnului, Beauri îi spuse: «eşti prins». Mihai rosti un singur cuvânt: «ba», şi dădu să pună mâna pe sabie. În aceeaşi clipă însă, un valon îl împuşca, un al doilea îi străpunse pieptul, alţii îl loviră cu halebardele”, scria Constantin C. Giurescu.